In Lifestyle

Nu aveți idee cât de entuziasmată sunt de faptul că ne despart doar câteva săptămâni de Craciun! E fără îndoială, perioada mea preferată din an, motiv pentru care încep din timp pregătirile…

E adevărat, am început ușor, cu colinde cam de la începutul lunii Noiembrie și încet, încet am tot introdus prin casă obiecte de decor în spiritul Crăciunului. Momentul cel mai așteptat a fost, însă, împodobirea bradului… obicei pe care îl aștept cu sufletul la gură an de an.

Anul acesta ne-a prins la casă nouă și vă dați seama că a fost scuza perfectă să dau iama în magazinele de specialitate și să îmi umplu coșurile de cumpărături cu decorațiuni noi, potrivite pentru noua locuință.

Am impodobit bradul de Craciun

Pentru că am început să fiu mai activă pe canalul de Youtube (SUBSCRIBE if you like it!!), am zis că ar fi interesant să filmăm tot procesul și poate așa vă transmit și vouă puțin din entuziasmul meu, dacă nu sunteți molipsiți deja.

Așa cum veți vedea în clip, pentru bradul de Craciun, de anul acesta am mers pe alb și argintiu… mi-au plăcut super mult globurile argintii încât nu am putut să rezist și deși eram setată pe auriu, ajunsă în fața rafturilor, m-am râzgândit și am pus în coș aproape tot ce era argintiu și strălucea.

Deși ne place rezultatul, am stabilit deja că pe anul viitor vom căuta un brad mult mai înalt și mai des… pe acesta l-am avut de anul trecut, însă am omis faptul că sunt șanse să nu se mai potrivească la fel de bine în noua locuință, fiind mult mai mare. Mai sunt câteva detalii de pus la punct pentru a întâmpina sărbătorile așa cum se cuvine, însă ne bucurăm la maxim de fiecare zi din această lună grozavă!

Toate bune și frumoase, cu bradul făcut mă simt deja în vacanță și îmi dă un feeling minunat, de fiecare dată când îl privesc.

Am impodobit bradul de Craciun

Sper să vă placă și vouă bradul nostru de Craciun și dacă nu v-ați apucat încă de împodobit, vă urez spor la treabă și nu uitați să vă bucurați de fiecare moment, alături de cei dragi!

Thank God it’s Christmas!!

Love,
Iulia A.

Recommended Posts

Leave a Comment

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text. captcha txt

Start typing and press Enter to search