Carourile reprezintă un imprimeu pe care eu personal, îl port cu plăcere. De la fustele de școlărițe la pantalonii cu carouri mici, stil office, carourile se află în toamna aceasta în topul celor mai purtate imprimeuri.
Atunci când mă gândesc la carouri, primul gând ilustrează o ținută urbană, effortless chic și cu o nelipsită doză de feminitate.
Așa cum spuneam și în articolele precedente, cel mai frumos lucru la tendințe este că avem libertate de a le interpreta în propria noastră manieră, de a le purta conform propriului nostru stil vestimentar. Ei bine, cam asta am încercat să fac și eu până acum, și implicit în acest articol.
Atunci când aleg să port un articol vestimentar cu un imprimeu, deși tehnica mix and match este în continuare la modă, eu prefer un look final cât mai puțin încărcat, curat și armonios. Așadar, dacă merg pe un imprimeu precum carourile, voi alege restul articolelor vestimentare în așa manieră încât nimic să nu umbrească acel imprimeu.
Drept dovadă, pentru a crea un outfit cât se poate de simplu, am ales să nu fac excepție de la roșu și negru. Am mizat, așadar, pe o rochie roșie, de vară, achiziționată la începutul sezonului cald de la Kurtmann.ro și pe o pereche de cizme peste genunchi care sunt, din nou, vedetele sezonului, în materie de încălțăminte.
Trebuie să recunosc că în ultima perioadă am dezvoltat o slăbiciune pentru cămășile masculine, în carouri. Le port pe post de jackete, cămăși sau pur și simplu ca accesorii, legate în jurul taliei. Dacă vă place acest stil, vă recomand să dați o tură prin raionul pentru bărbați.
Acestea fiind spuse, carourile reprezintă un trend major în această toamnă, așa că purtați-le în cele mai reprezentative outfit-uri.
Mulțumesc talentatei Anita Kovacs pentru machiajul potrivit. Nu uitați, fetelor, pentru a crea armonie în look-urile voastre, trebuie să țineți cont de toate detaliile, acest lucru incluzând și modul în care ne aranjăm părul și atenția pe care o acordăm makeup-ului.
Până data viitoare vă doresc multă inspirație în ceea ce privește outfit-urile de toamnă!
Love,
Iulia A.
ok…