Nu știu cum să încep acest articol… îmi stau cuvintele în gât și parcă orice aș spune nu poate exprima realmente ce simt. Am să încep totuși cu o întrebare: câte secunde valorează o viață?
…3 secunde de stat pe telefon? 60 de secunde mai devreme acasă? 15 secunde de neatenție?
Era 11.11.2021. Ora 13:18… o zi frumoasă cu cer senin. Lumea își continua mersul. Treburi, cumpărături, agitație, o zi normală de joi. Și eu, ca voi toți eram pe fugă. Grăbită să ajung la o programare… eram deja în întârziere și mă irita la maxim traficul. Nu știam cum să zbor peste toate mașinile și să ajung la destinație în timp util.
Și ca în orice alt moment în care te grăbești, apeși pedala mai cu putere, uiți pentru o secundă că viața nu e în mâinile tale și că tu nu ești stăpân pe ce se întâmplă în exteriorul tău… și recunosc, asta aș fi făcut în mod normal. Aș fi apăsat pedala, aș fi mers cu viteză mai mare decât de obicei, doar ca să ajung mai devreme cu 60 de secunde, însă azi nu se putea.
Nu se putea pentru că în urmă cu doar câteva minute o mamă împreună cu fetița ei intraseră pe contrasens într-o autoutilitară. Copilul și-a pierdut viața în urma impactului, iar mama este în spital, în stare gravă. Un accident cumplit care îmi dă fiori oridecâte ori revăd scena. Plâng și mă doare. Mă doare de fiecare dată când mă gândesc la câte vieți au fost curmate de lipsa atenției, lipsa autostrăzilor, lipsa educației, lipsa interesului… o țară în care simți că timpul stă pe loc de mai bine de 28 de ani de când trăiesc eu pe această lume.
Nu s-a schimbat nimic. În clasamentul morților și răniților, România se află pe prima poziție, cu 85 de victime la un milion de locuitori, poziție pe care o deține de câțiva ani. Numărul victimelor din țara noastră este dublu față de media Uniunii Europene, chiar dacă a scăzut cu 31% în ultimii 10 ani.
Numai în 11.11.2021, ziua despre care vă vorbesc s-au întâmplat 3 accidente consecutive, pe același drum național. Lipsa autostrăzilor sau o mică neatenție? Viteză neadaptată condițiilor de drum? Cu siguranță suntem cu toții răspunzători pentru cele enumerate, pentru viețile pierdute, pentru victimele accidentelor rutiere, pentru ce se întâmplă în momentul actual în România. Că atunci când putem face ceva, ne e lene. Că merge și așa, că aia e… ah da, și că nu sunt alții mai buni sau mai capabili să ne conducă. Aia se găsesc în alte țări, nu în România.
Cert e că e greu acum să schimbăm ceva, iar schimbarea dacă ar fi să vină, va necesita timp și mai multe implicare. Însă, în momentul în care urcăm la volan, suntem în egală măsură răspunzători atât pentru noi cât și pentru restul participanților în trafic. O mică neatenție din partea mea poate provoca o mare tragedie pentru o altă persoană.
Și problema e că nu conștientiezi asta decât atunci când e prea târziu. De câte ori m-a trezit la realitate o tragedie? De câte ori am fost la un pas de a cauza eu o tragedie? Vă mărturisesc că sunt câteva situații care îmi vin acum în memorie. Și cumva cineva m-a păzit… și te-a păzit și pe tine, cel care citești asta acum.
Nu știu ce rezolv cu aceste rânduri, însă aveam gândurile acestea în minte și voiam să le împărășesc cu voi. Ce bine ar fi să nu avem nevoie de wake-up calls ca să devenim ceva mai conștienți de efemeritatea și fragilitatea noastră, nu-i așa?
Cert e că vinovați putem găsi și avem tot dreptul să fim supărăți că nu avem autostrăzi, condiții care să ne permită deplasări mai sigure pe drumuri naționale… dar oare ce putem face?
Putem cu siguranță să luăm atitudine atunci când vom avea șansa să schimbăm ceva, putem să devenim mai conștienți, mai prezenți, mai responsabili.
Sunt furioasă și cu inima frântă când mă gândesc la cele întâmplate în 11.11… și în orice altă zi. Pentru că în România rar se întâmplă să treacă o zi fără a se întâmpla un accident rutier grav.
Într-o țară în care nimănui nu-i pasă… ce ar fi să înceapă să ne pese nouă unii de alții de fiecare dată când urcăm la volan?
Love,
Iulia A.
Mi-a placut foarte mult ceea ce ai scris. Te urmaresc cu drag.