Epilarea reprezintă un subiect care ne dă bătăi de cap, cel puțin lunar. Pe lângă faptul că este o procedură dureroasă și efemeră, este și costisitoare și de cele mai multe ori necesită prea mult timp.
Nu știu cum sunteți voi, dar epilatul reprezenta, pentru mine personal, o durere de cap. Lucrurile s-au schimbat însă, după ce am descoperit ce înseamnă și ce presupune defapt epilarea definitivă. După ce am făcut un research temeinic pe internet și după ce am discutat cu persoane competente în domeniu, am decis că ar fi momentul să apelez la această metodă de îndepărtate a pilozității nedorite, din anumite zone.
Ce este epilarea definitivă?
Termenul de fotoepilare definește epilarea care se face prin folosirea luminii. Această definiție cuprinde două tehnici: epilarea cu laser sau epilare cu lumină intens pulsată (IPL) sau SPL (square pulse light) care reprezintă inovația în domeniul luminii intens pulsate, fiind mai eficientă decât IPL, constituită din 5 impulsuri de energie consecutive şi constante, de aceeaşi intensitate. Mai mult de atât, este eliminată posibilitatea oricărei arsuri, dovendindu-se astfel siguranţa metodei SPL.
Cuvântul LASER (LUMINĂ AMPLIFICATĂ PRIN EMITEREA STIMULATĂ DE RADIAȚII) se folosește pentru identificarea aparatelor sau echipamentelor care sunt capabile să genereze un anumit tip de radiație electromagnetică, lumina laser.
LUMINA PULSATĂ, are ca siglă IPL ( lumina intens pulsată) este o tehnologie mai recentă decât laserul, aplicată cu scop dermato-cosmetic. Emisia de lumină printr-o lampă, lumina fiind asemănătoare cu cea a unei lanterne, se deplasează în toate direcțiile, iar această lumină poate fi filtrată și direcționată cu un filtru ( sticlă de safir).
Deși numele îi spune definitivă, epilarea cu laser sau cu lumină intens pulsată nu este garantată pe viață. În medie, epilarea „definitivă” durează aproximativ 6-7 ani, dar și acestă perioadă poate să difere de la persoană la persoană.
În medie e nevoie de minim 6 ședințe pentru a ajunge la rezultatul dorit, însă numărul ședințelor poate crește sau scădea de la persoană la persoană.
Între ședințele de epilare trebuie să treacă minim 4 săptămâni. Astfel tot procesul se poate întinde pe parcursul a minim 6 luni.
Cel mai indicat moment în care ați putea începe tratamentul de epilare definitivă este toamnă până primăvara, deoarece este perioada în care ne expunem cel mai puțin la soare, astfel scad șansele de a ne trezi cu arsuri nedorite pe piele.
Pregătirea pentru epilare definitivă
- Înainte de epilarea definitivă trebuie să treacă minim trei săptămâni în care nu ai utilizat epilarea prin smulgere (ceară sau aparat), sau creme depilatoare.
- Evită să te expui la soare sau la solar cu minim 15 zile înainte și după epilare.
- Evită folosirea cremelor care conțin alcool.
- Evită aplicarea de creme autobronzante cu cel puțin o săptămână înainte de ședință
- Evită expunerea la soare directă a zonelor epilate.
- Este interzisă epilarea prin smulgerea firelor de păr, odată ce încep ședințele de epilare definitivă. Se va folosi doar lama.
Recomandări după epilare
- Nu vă expuneți la soare minim 15 zile după epilare
- Nu se recomandă dușurile sau băile fierbinți 48 de ore după tratament
- Nu exfoliați pielea cel puțin o săptămână după epilare
- Nu consumați alcool 24 de ore după tratament
Părerea mea despre epilarea definitivă
Eu am apelat la epilarea cu SPL, iar până în prezent am făcut 3 ședințe. Efectele au fost vizibile încă după prima ședință. La aproximativ 10-15 zile după prima ședință au început să cadă anumite fire, iar în acele zone nu a mai crescut nici un fir de păr. După a II-a ședință de epilare cu SPL, rezultatele au fost chiar mai bune, firele de păr, după 10-15 zile, au început să cadă mai mult ca după prima ședință.
După a III-a ședință de epilare definitivă au căzut aproximativ 50% din firele de păr nedorite.
Personal, ședințele de epilare definitivă mi se par destul de dureroase. Probabil ceva mai dureroase decât epilatul tradițional cu ceară. Însă, durata epilatului cu SPL este mult, mult mai mică, decât epilarea cu ceară caldă (durata diferă în funcție de zonă).
Până în prezent mă declar mulțumită de rezultate, cu atât mai mult cu cât firele de păr cresc mai încet decât înainte să apelez la această metodă. Costurile pentru epilare definitiva variază în funcție de zonele epilate și de salonul la care alegeți să apelați, dar in opinia mea, aceasta procedură reprezinta o investiție foarte bună.
Vă voi ține la curent cu noutățile legate de această metodă de epilare.
Love,
Iulia A.
-
[…] să evitați atunci când începeți procesul de epilare definitivă, am enumerat pe larg, într-un articol anterior, pe care vă invit să-l citiți în caz că doriți să vă documentați și mai […]
Leave a Comment
Intr-adevar, epilarea definitiva reprezinta o buna investitie. Odata ce ai apelat la epilarea definitiva ai scapat de stresul ca odata la trei saptamani, daca nu si mai devreme, sa mergi la salon pentru inca o epilare cu ceara traditionala. Recomand! 🙂
Această metodă are multe avantaje și după cum spun și comentariile este o investitie care iti merită bani. Recomand pentru cei care sunt în zona București Salonul Bonton.
Buna. Interesant articol. Puteti incerca si noul Venus Gillette. Eu nu ma irit deloc de la el si epilatul rezista cam 2 saptamani! #venusgillette